Cristinuca, cel mai minunat cadou de la viata !

Totul s-a intamplat acum 2 ani, fara o zi. Dar, inca imi este totul clar in minte. Parca s-ar fi intamplat recent. Maine, 10 ianuarie, Cristinuca implineste 2 ani. Este cel mai minunat cadou pe care viata mi l-a facut! Viata pe care nu stiu cum am trait-o, pana sa apara minunea mea mica.Dar sa revin la povestea nasterii micutei mele. Am avut o sarcina usoara si la fel pot spune si despre nastere. Insuportabile au fost contractiile. Cand au inceput, cu aproape 2 saptamani inainte de termen, nu imi venea sa cred ca se apropie nasterea. Simteam ca nu sunt pregatita... Era seara, 8 ianuarie 2002. Dimineata fusesem la d-na. doctor de familie, si nu se aratase nici un semn ca as naste in curand. Desi, abia asteptam sa scap de burta mare ce ma incomoda la orice miscare, uite ca, atunci cand am realizat ca se apropie momentul incercam sa-mi aman plecarea la spital, nu vroiam sa nasc, inca. Aveam contractii foarte rare si ma durea burta jos, credeam ca am racit. Primul trimestru de sarcina l-am dus cu o infectie urinara de care nu am scapat decat cu antibiotice. De aici, impresia mea ca am racit la burta, jos. Asteptam sa simt dureri de mijloc, sale, cum imi spusesera unele mamici ca se intampla cand incepe travaliul. Nimic, doar niste dureri la distante de timp cand mai mici, cand mari. Deja, verificam ceasul, fara sa ma observe sotul.A 2-a zi, incepusem sa sangerez, asa... cateva pete mici. Si la orice asezare simteam un disconfort. Catre seara am fost cu sotul in oras sa facem ultimele cumparaturi pentru bb, un set de lenjerie pentru patut si o cadita pentru baita. Lenjeria cu Mikey si Donald pe fond galben, iar cadita alba, culori neutre. Nu stiam ce vom avea, fetita sau baiat? Am trecut si pe la mama soacra. A observat ca ma asez cu grija pe scaun, i-am spus ca... am racit probabil, pt. ca simt o durere in abdomenul inferior, cand ma asez sau ma aplec. Acasa, ma mai suna o prietena (mamica a 2 baieti), anuntandu-ma ca a 2-a zi imi va face o vizita. Ma intreaba ce fac, cum ma simt si ii povestesc si ei, ca am racit un pic. Interesant este ca nimeni nu mi-a spus, ai grija, in curand vei naste. Locuim cu mama, dar pe atunci, ea lucra de dimineata devreme pana catre noapte, nu prea ne intalneam. Mi-am zis ca daca devin mai dese durerile (banuiam ca sunt contractii, deja!) si continui cu sangerarea, noaptea merg la spital. Si asa s-a intamplat! Era ora 2 noaptea (10 ianuarie, deja) cand, sotul vazand cat ma foiesc si tot verific ceasul, afland si de usoara sangerare ce o aveam, a zis "Bagajul si la spital!". Eu as fi vrut sa mai aman plecarea la spital, pana dimineata, contractiile erau abia la 15 sau chiar 30 de min., suportabile. Dar sotul nu a fost de acord si la 3 noaptea eram la spital. Mama ramasese acasa cu ochii inlacrimati. Stia ea, saraca, ce ma asteapta. Trecuse de 4 ori prin asta. Isi facea de mult griji pt. mine, eu avand bazinul ingust si mic. Chiar si d-na. doctor de familie imi spusese, de cand ma luase in evidenta cu sarcina, ca nu voi putea naste natural un bb mare, am bazinul ingust. La spital era liniste, asistentele pareau somnoroase. Dar isi fac meseria si ma iau in evidenta. Eu plec sus la etaj, sotul asteapta jos, verdictul. Sus, la sala de nasteri se stia ca vin. Una din cumnatele mele este vecina cu asistenta sefa de la maternitate. Dar nu am primit un tratament deosebit fata de celelalte viitoare mamici, care mai erau pe acolo. S-au purtat la fel de frumos cu toate. Ma controleaza... dilatatie 2 cm. Ma trimit intr-o camera alaturata celei de nasteri, unde mai asteptau sa nasca 2 mamici. Mi s-a zis ca pana dimineata sa incerc sa dorm, sa ma odihnesc. Credeti ca am putut, stiind ca in curand voi avea dureri insuportabile, voi naste. De durerile nasterii imi era cel mai tare frica. Au trecut tare greu acele cateva ore ramase din noapte. Greu era ca eram singura, fara nimeni apropiat. Aici, la M-Ciuc, nu are voie sa asiste la nastere decat personalul medical. Daca am fi insistat, probabil ca asistenta sefa de la maternitate ar fi putut aranja ca sotul sa imi fie alaturi. Dar el, nici nu ar fi vrut! Nu ar fi suportat sa ma vada cum ma chinui sa nasc. Dimineata aveam tot 2 cm dilatatie, dar contractii mai dese. Inainte de ora 8, la indicatiile medicului de serviciu, mi-au facut o injectie pt. a grabi dilatatia. Contractiile au devenit mai dese si mai insuportabile. Se schimba tura, tot asistente dragute. Doctorita de serviciu, mi-a rupt membranele pe la ora 10. M-am speriat cand am auzit ce urmeaza sa-mi faca. Dar, contractiile ma invatasera, deja, ce inseamna DUREREA. A trecut si momentul asta. Acum, o asistenta (mai tarziu aveam sa aflu ca era moasa) ma tot intreba, cand ma mai controla, daca am fost la toaleta. Afland ca nu, ma tot trimitea la toaleta. Iar eu ii spuneam ca nu simt nevoia si ea imi zambea atotstiutoare. Pana cand, am simtit nevoia si m-am dus la toaleta. Imi era greata, ma treceau sudori reci, ma trecea treaba mare... m-am plimbat la toaleta de o multime de ori. Din cand in cand, moasa tot venea si ma controla sa vada cat m-am dilatat, cum avanseaza travaliul. Asta ma innebunea! Dupa ce ca aveam durerile acelea insuportabile, mai venea si te controla sa vada cat de deschis e colul, te apasa pe burta si spunea sa impingi cand aveai o contractie. Strangeam din dinti si asteptam sa nasc o data! La un nou control moasa spune ca se vede capul bb-ului, sa merg in camera de nastere, sa ma urc pe masa ca nasc. Abia ma tineam pe picioare si mai trebuia sa traversez o camera si sa ma si urc pe masa de nasteri. M-am prins de niste bare de la masa, cum mi s-a aratat, am ascultat de moasa, am impins cand mi-a spus (puternic, sa scap o data!) si in cateva minute la a 3-a impingere am si auzit un planset puternic de bb. Se auzea si telefonul sunand... era tati, si-a auzit fetita in direct la telefon, tipand de mama focului. Cand mi-au aratat-o, o brunetica mica, cu fetisoara rosie si incruntata, toata Cristi (sotul), mi-a si venit in minte al 2-lea prenume pt. ea, Cristina. Astfel ca, pe 10 ianuarie 2002 la orele 12:45, am nascut o fetita, Nina-Cristina, de 48 de cm si 3 kg. Cat eram de obosita, pleoapele nu voiau sa coboare peste ochi, sa-mi aduca linistea unui somn bine meritat. Eram emotionata... aveam o fetita, devenisem mamica ! Eram... muta de fericire, cu un zambet permanent pe fata. Ma simteam o femeie implinita, in sfarsit ! Abia asteptam sa-mi tin fiica in brate, sa o pun la san, desi, nu stiam cum se face. Mi-au adus-o dupa 4 ore, mi-au pus-o la san si... totul a decurs de la sine... Nu-mi doream decat sa ajung cu ea, acasa, cat mai repede. Nasterea in sine a fost usoara. Contractiile insa, au fost insuportabile si refacerea de dupa nastere, grea. Am avut 4 cusaturi si mi-au trebuit 2 saptamani sa ma pot aseza, si eu, normal pe un scaun. Atunci, am zis ca nu mai vreau sa trec inca o data prin ce am trecut. Acum, insa, mai vreau o surioara sau un frate pt. Cristinuca. Si m-a apucat si nostalgia zilelor cand aveam un bb mic. Timpul infrumuseteaza amintirile, nu-i asa !


09 Ianuarie 2004